Cristi Borcea este fericit că unul dintre jucătorii săi preferați, Marius Alexe, este folosit de Dario Bonetti încă din primul minut în partida cu Sturm Graz din Europa League.
„Dinamo are două echipe. Chiar dacă avem doi jucători accidentați, avem un lot valoros. Am spus de Alexe de acum doi ani că este un jucător care va avea multe de spus în acest campionat. Este cel mai bun jucător al generației lui. „, a declarat Borcea la Sport.ro.
Oficialul „roș-albilor” s-a referit și la situația lui Marius Niculae: „Am avut o discuție cu Dario Bonetti și mi-a zis că cea mai mare nevoie o are de Marius Niculae și nu va pleca de la echipă! Nici pe Adrian Cristea nu îl vând, după cum vedeți, la Graz e căpitanul echipei.”, a încheiat Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER